Comandanții militari americani estimează că va fi cel mai mare exerciți militar din ultimii ani iar Varșovia anunța ca va fi cea mai mare aplicație din istoria Poloniei. Exercițiul Anakonda 16 se va desfășura între 7 și 17 iunie pe mai multe poligoane și zone de instrucție de pe teritoriul Poloniei dar include și elemente de comandă ce vor fi staționate în SUA. Cel mai mare sarpe care a existat vreodata este desprins din scenariul unui film de groaza. Cel mai mare sarpe gasit vreodata! Anaconda din FILM e mic copil: e de necrezut cat de lung putea sa fie CELE MAI CITITE . Reacția neașteptată a „rebelului" Nick Kyrgios, când a aflat despre dopajul Simonei Halep Când vine vorba de lanțul trofic din Amazon, toate cele patru specii de Anaconda sunt practic în vârf, singurii lor prădători fiind ocazional Caimanul sau Jaguarul. Cea mai mare parte a prăzii unei Anaconde verzi sunt peștii, păsările și mamiferele mici care se aventurează prea aproape de marginea apei. 0. Un nou documentar BBC dezvaluie imagini cu cel mai mare sarpe din lume, descoperit în jungla amazoniana, un sarpe anaconda de peste 5 metri lungime.Gordon Buchanan prezenta a treia parte a serialului numit „Triburile, pradatorii si eu". In primul episod, Gordon s-a alaturat tribului Waorani din Ecuador, care vaneaza anaconda, cei mai mari serpi Ce se întâmplă când oamenii dau peste cea mai mare ANACONDA din lume Un pescar brazilian a avut parte de o experiență care ar putea să bage spaima în oricine. În timp ce se plimba cu barca, a observat un șarpe de dimensiuni considerabile. JOI, 03 SEPTEMBRIE 2015, 09:53 SURSĂ: REALITATEA.NET AUTOR: REALITATEA.NET ASCULTĂ ARTICOLUL SHARE Cum arată cel mai mare şarpe din lume, descoperit în Jungla Amazonului Un nou documentar BBC prezintă aventura prinderii celui mai lung şarpe din lume, un şarpe anaconda de aproximativ 5.5 metri. JqbOXx.

cea mai mare anaconda